Instrucţiuni de lucru

În cazul lucrului la înălţime, susţine scula electrică (conform imaginii G).

Porniţi scula electrică, aşezaţi-o cu toată suprafaţa de şlefuire pe materialul de prelucrat şi deplasaţi-o apăsând-o moderat deasupra piesei de lucru.

Randamentul de îndepărtare a materialului şi aspectul şlefuirii sunt determinate în principal de alegerea foii abrazive, de treapta numărului de vibraţii preselectată şi de forţa de apăsare.

Numai foile abrazive impecabile au un randament optim la şlefuire şi menajează scula electrică.

Aveţi grijă să menţineţi o presiune de apăsare constantă, pentru a prelungi durabilitatea foilor abrazive.

Creşterea excesivă a forţei de apăsare nu duce la optimizarea randamentului de şlefuire, ci provoacă o uzură mai puternică a sculei electrice şi deteriorarea prematură a plăcii de şlefuire.

Utilizaţi numai accesorii de şlefuire Bosch originale.

Montaţi o foaie abrazivă cu granulaţie grosieră.

Apăsaţi numai în mică măsură scula electrică, astfel încât aceasta să lucreze cu număr ridicat de vibraţii atingând un nivel mai mare de îndepărtare a materialului prin şlefuire.

Montaţi o foaie abrazivă de granulaţie mai fină.

Deplasaţi scula electrică apăsând-o moderat şi executând cercuri plane cu aceasta sau mişcând-o alternativ în direcţie longitudinală şi transversală pe piesa de lucru. Pentru a evita crestarea piesei de lucru, de exemplu a furnirului, nu înclinaţi greşit scula electrică.

După terminarea procesului de lucru opriţi scula electrică.